vineri, 19 octombrie 2012

Choux a la creme cu fructe


- 50 gr. unt
- 125 gr. făină
- 1 ou
- 3 foi gelatină albă
- 25 gr. friscă
- 1 lingura zahăr
- un praf de sare
- un plic zahăr vanilat
- 100 ml. lichior de ouă
- 2 linguri dulceaţă de caise
- 1 borcan compot de caise

Se pun la fiert 125 ml apă cu sare şi unt. Se adaugă faină dintr-o dată şi se amestecă până se desprinde aluatul format de pe fundul oalei.
Se adaugă repede 1 ou, se amestecă bine şi se lasă puţin la răcit.
Se fac 12 grămezi (gogoşi) pe tava unsă în prealabil cu puţină margarină. Se lasă suficient spaţiu între grămezi şi se stropesc cu apă.
Se coc la cuptor încins circa 30 minute
Dupa coacere se taie căpăcelul şi se lasă la răcit.

Se înmoaie gelatina în apă rece, se bate bine frişca cu zahărul şi zahărul vanilat.
Se scurge gelatina, se topeşte şi se amestecă cu lichiorul de ouă. Se pune compoziţia peste frişca batută şi se lasă la rece.

Se incalzeşte dulceaţa şi se strecoară. Se ung capacele cu dulceaţă strecurată.

Se scurg caisele din compot. Se pune câte o jumătate tăiată în două în interiorul gogoşilor.Restul se taie felii

Se umplu gogoşile cu friscă amestecată cu lichior
Peste frişcă se aşează felii de caise. Căpăcelul se aşează uşor peste frişca cu caise.

Se servesc proaspete.

Cornuleţe


- 350 gr. făină
- 1 ou
- 200 gr. unt
- 100 gr. nucă măcinată
- 100 gr. zahăr pudră
- 2 pliculeţe de zahăr vanilat

Se amestecă toate ingredientele şi se frământă  bine aluatul obţinut.
Aluatul se face sub formă de sul. Se taie în felii subţiri (sub formă de puţişoare) şi se coc în tava unsă.
Când sunt coapte se dau prin zahăr vanilat.
Capetele de pot înmuia în ciocolată topită.

Globuleţe de cacao


- 1 kg. zahăr
- 1 pahar mare de apă
- 250 gr. biscuiţi
- 130 gr. nucă măcinată
- 2 linguri de cacao
- esenţă de rom
- vişine din vişinată
- nucă de cocos

Se fierbe apa împreună cu zahărul. Se adaugă cacao şi esenţă de rom.
Se lasă la răcit, după care se adaugă biscuiţii macinaţi în prealabil.
Se iau cantităţi mici din compoziţie şi se fac bulgări de marimea unei nuci.
În interior se adaugă cîte o vişină din vişinată. Bulgăraşii făcuţi rotund se trec prin zahăr tos şi nucă de cocos

Placintă cu brânză


Blatul:

- 2 ouă
- 1 pahar mare de zahăr
- 1 pahar mare de lapte (iaurt)
- ½ pahar ulei
- 1 plic zahăr vanilat
- coajă de lămâie
- făină

 Se freacă ouăle cu zahărul. Se adaugă uleiul, se amestecă în continuare după care se adaugă laptele şi făină cât cuprinde pentru a obţine un aluat tip chec.
Se tapetează o tavă cu ulei şi făină, se pune o jumatate din cantitatea de aluat se adugă umplurura de brânză, iar deasupra se pune cealaltă jumătate de aluat.

Umplutura:

- 2 ouă
- 1 kg brânză de vaci
- Zahăr (după gust)

Se amestecă brânza de vaci cu ouăle, zahărul şi cu stafidele.

Se coace totul la foc mic. 

vineri, 12 octombrie 2012

Prăjitură cu cremă de nuci


Aluat :

- 1 pahar smântână (paharul de 200 ml.)
- 1 pahar de zahăr
- 50 gr. unt
- 1 linguriţă bicarbonat de sodiu
- făină
- 1 plic zahăr vanilat

Se amestecă smântâna cu zahărul şi untul.Se adaugă bicarbonatul de sodiu stins într-o linguriţă de zeamă de lamâie.Se adaugă făina cât cuprinde pentru a se obţine un aluat potrivit. Se fac patru foi, care se coc pe dosul tăvii tapetate cu ulei şi făină.

Crema :
 - 2 pahare de smântână
 - 2 pahare de zahăr
 - 100 gr. nucă măcinată
 - coajă de lămâie
 - zahăr pudră vanilat

Se amestecă toate ingredientele foarte bine până se omogenizează compoziţia. Se ung foile şi se lasă până a doua zi.
Se pudrează cu zahăr pudră vanilat.
Se taie în bucăţi potrivite ca mărime.

Prăjitură cu nucă


Aluat :

- 300 gr. făină
- 200 gr. unt
- 1 gălbenuş de ou
- 100 gr. zahăr
- lămâie
- 1 plic zahăr vanilat
- gem de vişine/ prune

Se freacă untul şi făina şi se adaugă restul ingredientelor rezultând un aluat potrivit ca şi consistenţă. Se întinde aluatul şi se pune într-o tavă unsă cu ulei. Se unge deasupra cu gem apoi se adaugă crema.

Crema :
 6 ouă
 250 gr. zahăr pudră
 250 gr. nucă măcinată
 2 pliculeţe zahăr vanilat

Se freacă bine 6 gălbenuşuri cu zahărul pudră până devin spumoase.Se adaugă zahărul vanilat, nucă măcinată şi albuşurile bătute spumă.
Crema se toarnă peste aluat şi se pune în cuptorul încălzit la foc mic.
Se taie , în tavă doar când se răceşte.

Ciocolată de casă


- 1 kg zăhăr
- 200 ml  apă
- esenţă de rom
- ½  pachet de unt
- ½ kg lapte praf
- 100 gr. cacao
- nuci
- stafide

Zahărul se pune la fiert împreună cu cantitatea de apă. Se lasă la foc mic până se topeşte zahărul şi siropul obţinut este bine legat.
Se adaugă untul, se cerne laptele praf. Se adaugă cacao. Se freacă repede şi bine, se adaugă stafidele şi nucile prăjite în prealabil şi tăiate mărunt.
Se toarnă compoziţia într-o tavă unsă cu unt.
Se lasă la răcit şi întărit 5-6 ore.

Chec cu albuşuri


- 7 ouă
- 7 linguri zahăr
- 7 linguri făină
- stafide
- nuci
- ciocolată
- alune
- coajă de portocale

7 albuşuri se bat spumă cu 7 linguri de zahăr intr-o cratiţă, pe abur. Se cerne de la înălţime făina amestecând încet.
Se adaugă stafidele date prin făină, coji de portocale, ciocolată, nuci şi alune prăjite.
Se tapetează o tavă cu ulei şi făină, după care se adaugă compoziţia  şi se coace la foc mic.
Se probează cu o scobitoare. Este copt atunci când scobitoarea rămâne curată.

Tort de cacao


Blatul :

- 250 gr. zahăr
- 10 linguri de cacao
- 3 ouă
- 1 linguriţă bicarbonat
- 3 linguri miere
- 100 gr. margarină
-  făină

Se amestecă toate ingrendientele într-un vas pe aburi, apoi se adaugă făină cât să se obţină un aluat potrivit ca şi consistenţă.Compoziţia se împarte în patru şi se coc patru foi pe dosul tăvii. Tava se tapetează cu ulei şi făină înainte de a se pune foile pe ea.


Crema :

- 250 gr. unt
- 250 gr. zahăr
- 2 pliculeţe vanilie
- 1 l lapte
- 6 linguri făină
- esenţă de rom
- coji de portocale

Se fierbe  ½ l lapte, la care se adaugă ½ l lapte rece amestecat cu 6 linguri de făină.Se lasă la răcit după care se adaugă untul frecat spumă.

Se scot foile , după ce s-au copt şi se lasă la răcit. Se pune crema între foi , care au fost stropite cu esenţă de rom. Crema pregătită pentru pus deasupra se lasă la rece până a doua zi.
Foile cu crema între ele se ţin la rece presate cu o greutate, până a doua zi.
A doua zi restul de cremă se amestecă cu coji de portocală taiate cubuleţe şi ţinute în zahăr. Se pune restul de cremă peste foi, se rad nuci, ciocolata, alune.
Se taie felii înguste.

Biscuţi de casă


- 250 gr. unt
- 250 gr. zahăr
- 250 gr. amidon alimentar
-1 linguriţă bicarbonat de sodiu
- 350 gr. făină
- 2 ouă
- 2 pliculeţe de zahăr vanilat
- coajă de lămâie

Se amestecă toate ingredientele şi se frământă  bine aluatul obţinut.
Se întinde bine şi se taie în diverse forme, care se pun la copt până se colorează în roz.